techIT.ro Do we have a problem? Let's tech it!    












Daca ai impresia ca educatia e scumpa,
atunci încearca sa vezi cum e ignoranta.
Andy McIntyre









Home  |  Dictionar IT  |  Download  |  Forum  |  Despre noi  |  Contact

Un exemplu despre pieţe

Pentru a înţelege modul în care informaţia face din piaţă un mediu de comunicare şi ce implicaţii are acest mediu, să luăm următorul exemplu:
pe o piaţă există patru cumpărători, C1, C2, C3 şi C4 şi cinci vânzători, V1, V2, V3, V4 şi V5.

Preţurile maxime oferite de cumpărători, pentru un produs, şi cele minime acceptate de vânzători, pentru acelaşi produs, sunt date în lista de mai jos:


C4cumpăr produs excelent41.000 lei
C3cumpăr produs foarte bun38.000 lei
C2cumpăr produs bun34.000 lei
C1cumpăr produs de calitate medie29.000 lei


V1vând produs de calitate medie   28.000 lei
V2vând produs relativ bun31.000 lei
V3vând produs bun35.000 lei
V4vând produs foarte bun41.000 lei
V5vând produs excelent45.000 lei


Scopul pieţei (cel puţin în exemplul nostru) este de a obţine maximum de tranzacţii, deci de a pune în legătură cumpărătorul cu vânzătorul potrivit (lichiditate).

Presupunem că preţurile de cumpărare de mai sus sunt cele maximale dar indică şi o anumită preferinţă, pentru o anumită calitate a obiectului cumpărat, deci cumpărătorul va prefera un preţ apropiat de cel al său.


Varianta 1

Să presupunem că jucătorii nu pot comunica într-un mediu integrat, că vizibilitatea este minimă şi nu se pot stabili decât conexiuni individuale, cumpărătorul X cu vânzătorul Y.
Cumpărătorii nu au posibilitatea să afle de existenţa altor vânzători iar vânzătorii de existenţa altor cumpărători.
Practic, din multele combinaţii posibile, numai una permite realizarea a 4 tranzacţii (C1-V1, C2-V2, C3 - V3, C4 - V4) şi câteva permit realizarea a 3 tranzacţii.

Prin urmare, acest mediu de comunicare, unu-la-unu, reprezintă extrema negativă a eficienţei comunicării. Pe o piaţă care ar funcţiona după acest mecanism preţul ar suferi variaţii incontrolabile iar numărul de tranzacţii ar fi, în general, redus.

Este, de asemenea, uşor de intuit că, în acest caz, cantitatea de informaţie vehiculată este redusă la minim: practic, cu 4 anunţuri publicate şi citite transferul de informaţie este complet pe cele 4 canale de distribuţie paralele. Această variantă poate fi totuşi îmbunătăţită mult dacă cei opt actori îşi fac cunoscută public existenţa. Chiar dacă nu publică anunţurile pentru toată lumea îşi fac cunoscute intenţiile permiţând astfel creare unor noi canale de comunicaţie.


Varianta 2

Varianta suficientă privind organizarea pieţei, este cea în care atât cumpărătorii cât şi vânzătorii îşi publică anunţurile de cumpărare, respectiv de vânzare dar şi recepţionează şi citesc anunţurile publicate de ceilalţi: practic nu există riscuri şi piaţa funcţionează ireproşabil (un mod de organizare similar cu cel al sistemelor de tranzacţionare bursiere).
Deşi informaţia este redundantă, această variantă este varianta care, din punctul de vederea al jucătorilor, este complet acoperitoare - toţi jucătorii pot fi siguri că sunt "văzuţi" şi că pot "vedea" tot.

Rezultatul este că se produc patru tranzacţii (cele din lista de mai jos), adică maximum posibil:

1 C1 cumpără, V1 vinde
2 C2 cumpără, V2 vinde
3 C3 cumpără, V3 vinde
4 C4 cumpără, V4 vinde

Rezultat: 9 anunturi publicate, 4 tranzacţii


Varianta 3

1 C2, C3, C4 afişează cererile (publică anunţurile de cumpărare);
2 V2, V3, V4, V5 afişează ofertele (publică anunţurile de vânzare);
3 C1 nu afişează cererea dar studiază ofertele vânzătorilor: poate afla doar ofertele afişate de vânzători, însă nu şi pe cele ale vânzătorilor care procedează la fel ca el, adică nu îşi publică ofertele: ca o ironie a sorţii, cine se aseamănă nu se adună, iar C1 nu află de existenţa ofertei lui V1;
4 V1 nu afişează oferta dar studiază cererile cumpărătorilor: află doar cererile afişate de cumpărători - nu are nici o şansă să afle de cererea lui C1.
Rezultatul este că C1 nu poate cumpăra nimic, deci se produc maxim 3 tranzacţii.

Rezultat: 7 anunturi publicate, 3 tranzacţii


Varianta 4

1 C1, C2, C3 şi C4 afişează cererile;
2 V1, V2, V3, V4, V5 afişează ofertele;
3 C1 afişează cererea dar nu studiază ofertele de vânzare ci aşteaptă să primească răspunsuri la cererea afişată;
4 V1 afişează oferta dar nu studiază cererile de cumpărare ci aşteaptă să primească răspunsuri la oferta afişată.
Rezultatul nu este cel optim, ca şi la Varianta 2.

Rezultat: 7 anunturi publicate, 3 tranzacţii


Atunci când un jucător nu transmite informaţia privind necesităţile sale riscă să nu fie "văzut" de cei care procedează la fel, adică de cei care doar recepţionează, fără să emită informaţie.
Dacă un jucător nu recepţionează ci doar publică informaţie (publică un anunţ fără să le citească pe ale altora), există riscul să nu "vadă" pe cei care procedează la fel.

Prin urmare, dacă un jucător nu emite sau nu receptează informaţia, rezultatul global riscă să fie sub cel optim.


Varianta minimală care ar permite atingerea numărului optim de tranzacţii presupune publicarea a cel puţin patru anunţuri, adică tot atâtea câte tranzacţii şi citirea a cel puţin patru anunţuri (V1, V2, V3, V4 publică iar C1, C2, C3, C4 citesc numai anunţurile potrivite). Această variantă este extrem de puţin probabilă în practică. Restricţia ca fiecare cumpărător să citească numai un anunţ şi anume DOAR pe cel potrivit conduce la o probabilitate de realizare aproape de zero.


O variantă acoperitoare este aceea în care toţi vânzătorii îşi publică anunţurile iar cumpărătorii citesc toate anunţurile publicate.
Aşadar, această variantă presupune publicarea a minim 4 anunţuri şi citirea a minim 16.
În practică, pentru cei patru cumpărători nu există nici o garanţie că toţi vânzătorii posibili şi-au publicat ofertele de vânzare şi, ca urmare, a nu publica propriul anunţ presupune un anumit risc.

Este evident că varianta complet acoperitoare, fără riscuri, este varianta în care toţi actorii îşi publică anunţurile şi citesc toate anunţurile publicate (este cazul sistemelor de tranzacţionare bursieră). Problema acestei variante este că necesită o anumită organizare, este costisitoare şi în unele cazuri chiar imposibil de realizat.


Varianta 5

Dacă presupunem că pentru a comunica cei 4 actori cu şanse din exemplul de mai sus folosesc două canale de comunicare diferite, Q1 şi Q2 (de exemplu, un ziar cu anunţuri şi un site de Internet), situaţia se complică şi mai tare.
Să presupunem că pe canalul Q1 îşi publică anunţurile C1, C2, C3, C4 şi V3 iar pe canalul Q2 publică C2, C4, V1, V2, V3 şi V4. Presupunem că jucătorii folosesc pentru citire aceleaşi canale ca şi pentru publicare.

Urmarea, pentru C1, este că nu mai poate cumpăra, singura ofertă vizibilă pentru el fiind cea a lui V3, mai scumpă decât îşi poate permite, pe canalul Q1. Per ansamblu, numărul maxim de tranzacţii este de 3, deşi numărul de anunţuri publicate este de 11 (5 pe Q1 şi 6 pe Q2) iar cel de anunţuri citite şi procesate este de 24 (nu are importanţă cum am calculat, bazaţi-vă pe mine!). În concluzie, apariţia unui al doilea canal de comunicaţie paralel reduce eficienţa pieţei - numărul maxim de tranzacţii posibile este mai mic decât dacă ar fi existat un singur mediu de comunicare pe care ar fi publicat şi citit toţi jucătorii.

Rezultat: 11 anunturi publicate, maxim 3 tranzacţii


Observăm în acest caz că C1 şi V1 se întâlnesc pe ambele canale iar unii jucători şi-au publicat anunţurile pe ambele canale. Putem spune deci, că între cele două canale există suprapuneri, intersecţii.



Să inventăm acum o nouă variantă în care canalele de comunicaţie nu se mai pot suprapune (să zicem, din motive teritoriale, politice sau pur şi simplu din lipsa mijloacelor tehnice de comunicaţie):

Varianta 6

Presupunem că pe canalul Q1 îşi publica şi citi anunţuri numai C2, C3 şi V3 iar pe Q2 numai C1, C4, V1, V2 şi V4 şi că toţi aceştia îşi publică anunţurile şi de asemenea, citesc toate anunţurile publicate.
Cu toate acestea pe Q1 se poate realiza o singură tranzacţie, între C3 şi V3, iar pe Q2 o tranzacţie, între C4 şi unul dintre vânzători.
Această variantă, prin lipsa comunicării, practic sparge piaţa după cele două medii de comunicare. Şansele de realizare a tranzacţiilor scad dramatic iar posibilitatea de a alege este diminuată corespunzător.

Rezultat: 11 anunturi publicate, maxim două tranzacţii


Din toate aceste exemple se poate vedea că sursa blocajelor în realizarea schimburilor este, cum era şi de aşteptat, piaţa şi, mai precis, lipsa comunicării. Să ne gândim că în exemplele de mai sus ar fi vorba de piaţa muncii: câţi şomeri ar fi în situaţia de a nu găsi slujbe, în timp ce un număr la fel de mare de companii nu ar putea să îşi găsească angajaţi! Sau să presupunem că ar fi vorba de o piaţă oarecare, de produse. Câte firme ar fi dat faliment din cauza lipsei vânzărilor şi câţi cumpărători nu ar putea cumpăra produsele pe care le caută, din lipsa unei pieţe adecvate! De asemenea, din aceste exemple putem înţelege că şi concurenţa şi libertatea opţiunii depind în mod vital de organizarea pieţei, de cantitatea totală de informaţie disponibilă, de cantitatea de informaţie utilă ce poate fi vehiculată.


Pe o piaţă integrată complet (varianta optimă de mai sus) participanţii primesc informaţia de care au nevoie într-o stare foarte apropiată de nevoile lor. Pe asemenea pieţe (de exemplu, sistemele de tranzacţionare bursieră) participanţii nu mai au nevoie de propriile sisteme informaţionale, deci de cunoştinţe, pentru integrarea datelor, pentru căutarea, filtrarea, gruparea etc. a celor mai bune oferte. Piaţa le oferă acestora informaţie consistentă, completă, fără redundanţe, deci cu un grad scăzut de risc informaţional.
Pe măsură ce numărul canalelor de informaţie şi gradul de izolare a acestora creşte, piaţa devine mai riscantă. Pentru integrarea şi prelucrarea coerentă a datelor, jucătorii au nevoie de propriile sisteme informaţionale, deci de cunoştinţe proprii: ei trebuie să ştie să facă ceea ce piaţa nu face pentru ei, anume să adune informaţia la un loc, să compare, să caute cea mai bună ofertă etc.

În situaţia extremă, descrisă la varianta 1, toată greutatea schimburilor cade exclusiv pe umerii indivizilor, sistemele informaţionale ale acestora trebuie să preia şi sarcina de a gestiona surse de informaţie, de a căuta, nu doar datele în sine ci şi sursele de date. Pentru pieţe, acest mod de funcţionare, specific serviciilor secrete, este mai degrabă o mare deficienţă.


În concluzie, capacitatea pieţei de a conduce la realizarea schimbului, gradul de cunoştinţe necesar actorilor din piaţă, riscul dar şi concurenţa (cu componenta sa, libertatea alegerii) depind de numărul, integrarea sau izolarea canalelor de comunicaţie - de transparenţa pieţei, înţelegerea funcţionării pieţei de către actori şi de capacitatea pieţei de a da informaţie gata prelucrată.
De aceea pentru lumea noastră avidă după schimburi, informaţia "conştientizată" înseamnă avuţie.

techit.ro





Colecţia:  Despre informaţie

Articolul precedent:  Despre informaţie




  


  Adauga un comentariuSpune-ti parerea despre acest articol!